Guvernul aprobă în ședința de miercuri Nota de Fundamentare pentru achiziția a încă 20 de trenuri electrice noi, de lung parcurs, investiția fiind estimată la 160 de milioane de euro doar pentru materialul rulant, alte 270 de milioane de euro fiind pentru serviciul de întreținere cu o perioadă de 15 ani, dar care poate fi dublată la 30 de ani.
ARF a cumpărat în martie de la Alstom 20 de trenuri Inter Regio, un contract care poate fi extins cu încă 17 unități, finanțarea fiind asigurată prin POIM Programul Operațional Infrastructură Mare. Noua licitație pe care o va lansa ARF cu finanțare prin PNRR va avea indicativul RE-IR 2 pentru a nu exista confuzie cu achiziția de la Alstom.
Ramele electrice noi trebuie să ofere o capacitate de cel puțin 160 de locuri pe scaune, 160 de locuri în picioare și 16 locuri pentru biciclete. Livrarea se va face în termen de maximum 4 ani de la semnarea contractului, durata totală fiind de 34 de ani (include și întreținerea) Traseele pe care vor circula noile trenuri electrice sunt:
a) Oradea – Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov
b) Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria (Deva) – Târgu Jiu – Craiova – Calafat
c) Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Iași
d) Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Suceava
e) Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Iași
f) Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Suceava
g) Galați – Brăila – Constanța – Mangalia
h) Iași – Bacău – Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia
i) Suceava – Bacău – Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia
j) Giurgiu – București – Ciulnița (Slobozia) – Călărași.
Serviciile vor fi oferite, inițial, pe liniile deja electrificate la momentul punerii în circulație a trenurilor. Însă acestea vor fi extinse odată cu punerea în funcțiune a instalațiilor pentru asigurarea tracțiunii electrice (Cluj Napoca – Oradea, București – Giurgiu, Constanța – Mangalia). În PNRR este prevăzută achiziția a 20 de trenuri destinate traficului de lung parcurs, care vor deservi principalii poli de creștere economică ai României – București, Cluj, Iași și Timișoara. S-a acordat prioritate rutelor care leagă orașele principale și orașele secundare, precum și servicii de conectare a acestora, pentru a contribui la reducerea poluării din transporturi”.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a transmis încă din vară, către ANAP, documentația pentru lansarea licitației de achiziție a încă 20 de trenuri electrice noi, de lung parcurs, valoarea investiției fiind de aproximativ 160 de milioane de euro, cu finanțare din PNRR. Licitația urmează să fie publicată în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice doar după evaluarea ex-ante al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP).
„Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că ieri, 30 iunie a fost transmisă în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) documentația de licitație în vederea evaluării ex-ante de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) pentru lansarea procedurii de achiziţie a unui număr de 20 rame electrice de lung parcurs. Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, componenta C4 Transport sustenabil. Contractul presupune nu doar livrarea ramelor, dar include și servicii accesorii privind: mentenanţa și reparațiile, instruirea personalului în ceea ce priveşte exploatarea, operarea trenurilor și a aplicațiilor software, transportul, asigurarea, punerea în funcţiune şi asistenţa tehnică în perioada de garanţie. Menționăm că perioada de mentenanţă și servicii de reparații este de 15 ani, necesară funcționării respectivelor trenuri. Astfel, contractul de achiziţii are prevăzută o clauză de revizuire, respectiv posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 15 ani, fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional. Valoarea estimată a achiziției este de aproximativ 160 milioane EUR”, a transmis Autoritatea pentru Reformă Feroviară, instituție din subordinea Ministerului Transporturilor.