Grecia și-a revizuit condițiile de intrare pentru turiști, astfel că până pe data de 24 mai ora 06.00, vehiculele, altele decât cele de transport marfă, pot folosi două puncte de trecere a frontierei: Kulata-Promachonas şi Svilengrad-Ormenio. Cei care vin cu mașina sau cu avionul vor avea nevoie fie de un test negativ COVID, fie o adeverință privind schema completă de vaccinare încheiată cu cel puţin 14 zile în urmă, fie o dovadă oficială că au fost infectați cu COVID între 2 și 9 luni în urmă. În plus, mai există și un formular de completat.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile elene au revizuit condiţiile de intrare în Republica Elenă, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri au intrat în vigoare la data de 14 mai 2021, ora 06.00 şi se aplică până la data de 24 mai 2021, ora 06.00.

Astfel, potrivit noilor măsuri adoptate de autorităţile elene, accesul pe cale rutieră şi aeriană pe teritoriul Republicii Elene va fi permis persoanelor care îndeplinesc cel puţin una dintre următoarele condiţii:
– prezintă rezultatul unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elen;
– prezintă o dovadă care atestă efectuarea unui vaccin împotriva COVID-19, cu condiţia să fi trecut cel puţin 14 zile de la data efectuării rapelului (în cazul unui vaccin efectuat în două doze) sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică). Documentul care atestă efectuarea vaccinării trebuie să fie redactat în limba engleză.
– prezintă o dovadă emisă de un laborator autorizat din statul de provenienţă, prin care se confirmă faptul că persoana în cauză a fost diagnosticată pozitiv cu COVID-19, într-o perioadă cuprinsă între 2 şi 9 luni anterior datei sosirii în Republica Elenă. Documentul care atestă infectarea cu virusul SARS-CoV-2 poate fi redactat în limbile engleză, spaniolă, italiană, germană, franceză sau rusă.

Totodată, MAE reaminteşte că toate persoanele care intră în Republica Elenă au obligaţia de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puţin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de statul din care sosesc. Formularul este accesibil aici – https://travel.gov.gr/#/.

Pe unde se poate intra în Grecia ?

De asemenea, potrivit informaţiilor comunicate de către autorităţile elene, accesul pe teritoriul Greciei prin punctele rutiere de trecere a frontierei a fost modificat, astfel:
– prin punctul de trecere a frontierei Nymfea-Makaza este permisă intrarea doar a transportatorilor profesionişti de mărfuri, nefiind permis accesul în alte scopuri;
– prin punctele de trecere a frontierei Kulata-Promachonas şi Svilengrad-Ormenio este permisă intrarea tuturor categoriilor de persoane şi autovehicule. Programul de funcţionare al celor două puncte de trecere a frontierei este de 24h/24h;
– prin punctele de trecere a frontierei de la Kakavia (frontiera cu Republica Albania) şi Kipi (frontiera cu Republica Turcia) este permisă intrarea doar pentru cetăţenii greci, persoanele cu rezidenţa în Grecia, care călătoresc în Republica Elenă pentru motive esenţiale, în limita a 400 de persoane/zi. Programul de funcţionare al celor două puncte de frontieră este 07:00 – 23:00. Nu este impusă o limitare a numărului de autovehicule de marfă care traversează punctele de trecere Kakavia sau Kipi.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: 0030 210 6728879; 0030 210 6744544 sau al Consulatului General al României la Salonic: 0030 2310 340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic: 0030 6906 479076.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.