CS Universitatea Craiova a învins-o pe Gaz Metan Mediaș, scor 1-0, în etapa cu numărul 6 din Liga 1. Laurențiu Reghecampf a început să se obișnuiască cu meciurile din Bănie. A obținut a doua victorie consecutivă pe „Ion Oblemenco”, după 3-0 cu FC Voluntari, în ciuda unei prezențe modeste a fanilor în tribune.
CSU Craiova a controlat prima repriză, dar fără a înscrie. Toate evenimentele importante s-au petrecut în partea secundă. Baiaram, introdus la pauză, a marcat unicul gol în minutul 55, cu un șut plasat din interiorul careului.
Medieșenii puteau da lovitura cu 10 minute înainte de expirarea timpului regulamentar, dar Pigliacelli a parat penalty-ul executat de Chamed.
Un eveniment neplăcut a avut loc în minutul 88. Diogo Izata, apărătorul oaspeților, l-a lovit în plină figură pe Alexandru Mateiu și a fost eliminat. Mijlocașul oltenilor a avut nevoie și de intervenția ambulanței de la stadion.
CSU Craiova: Pigliacelli – Șt. Vlădoiu, V. Găman, Screciu, N. Bancu – Nistor, Fedele, Vînă – Gustavo, J. Markovic, Cîmpanu
Rezerve: Lazar – Vătăjelu, M. Constantin, Bălașa, Mateiu, Căpățînă, V. Constantin, Bairama, Koljic.
Antrenor: Laurențiu Reghecampf
Gaz Metan: Vâlceanu – Gabriel, Yuri, Matricardi, Velisar – Izata, I. Filip, Iancu – Grădinaru, Irobiso, Deaconu
Rezerve: Buzbuchi, Trif, Alceus, Chamed, Horșia, Morar, Sarr, Lixandru, Horj
Antrenor: Mihai Teja