Antalya din Turcia a fost principala destinaţie a persoanelor care au ales să călătorească în 2023 de pe Aeroportul Internaţional Craiova, 19.541 de pasageri folosind zborurile charter pentru a merge în vacanţă în această staţiune, anunță Agerpres.
Potrivit directorului Aeroportului Internaţional Craiova, Sorin Manda, 33.068 călători au ales în 2023 cursele charter oferite de Aeroportul Internaţional Craiova şi agenţiile partenere pentru destinaţii către oraşele însorite ale Turciei, Greciei sau Tunisiei.
„Cu un program bine structurat de zboruri, pasagerii au avut şansa de a călători spre destinaţii estivale sau oraşe istorice, fără a mai fi nevoiţi să facă escală în alte aeroporturi aglomerate. Toate aceste destinaţii, precum litoralul grecesc sau staţiunile turceşti, dar şi reluarea zborurilor charter către Tel Aviv şi către Istanbul au reprezentat o reţetă de succes pentru Aeroportul Internaţional Craiova. 33.068 reprezintă numărul total de călători care au ales această facilitate oferită de Aeroportul Internaţional Craiova şi agenţiile partenere. Principala atracţie a fost Antalya, către care au zburat 19.541 de pasageri”, a afirmat, luni, Sorin Manda.