Peste 500 de copii din judeţele Dolj şi Gorj, majoritatea din mediul rural, s-au bucurat de daruri din partea Asociaţiei Vasiliada, datorită implicării oamenilor care au răspuns la chemarea Asociaţiei Vasiliada de a dărui bucurie copiilor din medii defavorizate. În cadrul Campaniei „Să le dăruim Crăciunul!”, asistenţii sociali şi voluntarii Asociaţiei Vasiliada au încurajat copiii din grupuri sociale vulnerabile să îi scrie lui Moş Crăciun, asigurându-i că vor primi darurile pe care le doresc.
Campania demarată s-a adresat persoanelor fizice care au avut posibilitatea să preia una dintre sutele de scrisori primite de Asociaţia Vasiliada pentru Moş Crăciun şi să pregătească un cadou celor mici, dar şi societăţilor comerciale care au avut posibilitatea să sponsorizeze proiectul Asociaţiei Vasiliada, beneficiind astfel de facilităţile Codului Fiscal.
Asociaţia Vasiliada a sprijinit prin intermediul proiectelor peste 1000 de copii aflaţi în diferite situaţii de dificultate. În acest an, Asociaţia Vasiliada a împlinit 20 de ani de activitate social – filantropică, devenind astfel una dintre cele mai reprezentative instituţii de caritate din Oltenia.
„Campania «Să le dăruim Crăciunul» este o campanie iniţiată de Asociaţia Vasiliada din dragoste faţă de copiii care au nevoie de o bucurie şi a făcut ca peste 500 de copii să se bucure, aflând că scrisorile lor către Moş Crăciun au ajuns pe mâini bune, care au pregătit cadourile. Dorim să îi mulţumim în mod special Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, pentru întreaga purtare de grijă arătată faţă de proiectele sociale ale Asociaţiei Vasiliada, dar şi tuturor acelora care au văzut în Vasiliada locul unde pot să înfăptuiască binele ca expresie a iubirii aproapelui”, a subliniat Pr. Adrian Stănulică, Preşedintele Asociaţiei Vasiliada, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei.