Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Bechet au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două mijloace de transport, mai multe cutii ce conțineau cantitatea totală de 12.092 bunuri contrafăcute (2.592 perechi încălțăminte sport și 9.500 perechi ochelari de soare), toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute. Dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, acestea ar fi valorat aproximativ 1.693.000 lei.

În data de 08.03.2024, în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, s-au prezentat pe sensul de intrare în ţară, doi cetățeni bulgari care conduceau două ansambluri rutiere înmatriculate în Bulgaria. Ambii șoferi transportau diverse bunuri pe ruta Grecia-Slovacia, conform documentelor prezentate.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră asupra celor două mijloace de transport, poliţiştii au descoperit mai multe cutii ce conțineau încălțăminte sport și ochelari de soare.

În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea totală de 12.092 bunuri contrafăcute (2.592 perechi încălțăminte sport și 9.500 perechi ochelari de soare), toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de 1.693.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, faţă de cei doi șoferi se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.